Mijlocașul francez Dimitri Payet, în vârstă de 29 de ani, este, potrivit unei statistici realizate de UEFA pe tot parcursul competiției, cel mai bun jucător al Campionatului European din Franța.
De-a lungul turneului, reprezentanții forului european au realizat in timp real o statistică formată din goluri, pase decisive, deposedări și parade. Dintr-un total de 552 de jucători, atât de câmp, cât și portari, Dimitri Payet a avut cele mai bune cifre, astfel că s-a clasat pe prima poziție.
„Dimitri Payet a încheiat Euro 2016 acolo unde a început, în topul barometrului, în fața jucătorilor Antoine Griezmann și Gareth Bale, în timp ce Rui Patricio l-a întrecut pe Manuel Neuer, la capitolul cel mai bun portar”, scriu cei de la UEFA, pe site-ul oficial.
Dimitri Payet, jucătorul formației West Ham United, a marcat trei goluri la Euro 2016, dintre care unul în meciul de debut cu România, scor 2-1. Cel de-al doilea gol l-a reușit în victoria obținută de Franța, scor 2-0, cu Albania, iar pe al treilea în sfertul cu Islanda, încheiat 5-2.
Potrivit acestei statistici, campioana Euro 2016, Portugalia, nu are niciun jucător în top 5 cei mai buni jucători ai turneului. Dimitri Payet este urmat de conaționalul Antoine Griezmann, pe locul 2, galezul Gareth Bale se află pe poziția a 3-a, Toni Kroos, Germania, pe 4, iar belgianul Kevin De Bruyne prinde ultima poziție a topului.
Cel mai bun prim 11 al Campionatului European din Franța, conform statisticilor UEFA, arată astfel: Rui Patricio (Portugalia) – Bacary Sagna (Franța), Pepe (Portugalia), Laurent Koscielny (Franța), Raphael Guerreiro (Portugalia) – Kevin de Bruyne (Belgia), Toni Kroos (Germania), Mesut Ozil (Germania), Eden Hazard (Belgia) – Gareth Bale (Țara Galilor), Antoine Griezmann (Franța).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER